Da. Cartofi dulci copți până la perfecțiune la temperatură mare, cu coajă crocantă și miez dulceag-sărat și caramelizat de la copt.
Fac pereche perfectă cu avocadoul cremos și acrișor.
Un fel principal vegetarian, o garnitură sau un snack excelent.
Cum vreți voi.
Noi i-am mâncat așa.
Data viitoare îi fac fries. Tot la cuptor.
Deci… cartofi dulci… pe cât se poate aceeași dimensiune toți.
Tăiați în jumătate pe lung.
Dați cu sare, piper cu lămâie și unși cu ulei măsline.
Așezați pe hârtie de copt cu fața tăiată în jos. Copți la 200-210 grade, cuptor deja încins.
Cât se coc faceți sosul: 3 avocado bine copți, suc de lime (de la un lime și jumătate), sare, boia dulce de ardei un vârf de cuțit, o lingură ulei măsline, o lingură smântână sau iaurt grecesc, chives tocat.
Totul la blender.
Nu vă împiedică nimeni să puneți și un cățel usturoi dacă vă place. Sau ceva verdeață. Poate coriandru pentru un mexican touch sau busuioc sau chiar pătrunjelul nostru.
Cam așa.
Buni. Dar buni de buni.
Presărați pătrunjel tocat când îi scoateți (așa fierbinți) și mâncați-i cu mult sos.
Și cu poftă! 😋😀