Andreea Dutia
White wine mushroom spinach chicken thighs

White wine mushroom spinach chicken thighs

Pulpe de pui rumenite așezate comod în sos minunat de ciuperci, spanac, unt și vin.

Adică o cină perfectă.

Și așa am făcut :

Am tamponat ușor cu hârtie absorbantă pulpele, apoi le-am condimentat cu un amestec de: sare, piper, boia dulce de ardei, usturoi pudră și oregano.

Le-am lăsat 15 minute la temperatura camerei apoi le-am gătit în tigaie în unt (un cub) și ulei măsline. Pe ambele părți. Până au prins culoare rumenă de bronz. 😀

Le-am scos și ținut la cald.
Am pus ciupercile (brune) tăiate felii împreună cu încă un cub unt și le-am gătit și pe ele.
Le-am scos.
Am tocat un cățel usturoi și l-am înăbușit în tigaie punând încă un cub mic unt. Am adăugat rapid un pahar (200ml) de vin alb în tigaie și am lăsat să se evapore alcoolul.

Ciupercile înapoi. Condimentăm. Sare, piper. O mână bună de frunze spanac baby. O lingură oțet balsamic.
Și pulpele.
Capac pentru încă 10-15 minute.

Deliciu, eu așa zic!
Cepșoară tocată și o cojiță de pâine.
Atât.
Și poftă! Și să vă bucurați!
La mulți ani!