Făină, banane, cacao, un ou, ceva zahăr și cafea și chocolate chips, ineluș învârtecuș iese minunăția asta.
Că e chiar minunăție.
Moale, umed, bogat, onctuos se topește în gură și lasă o aromă de caramel cafea ceva ce dă adicție.
Foarte ușor de făcut…
Eu vă spun cum l-am făcut, voi îmi ziceți dacă am exagerat cu laudele…
120 grame făină
50 grame cacao
1 linguriță praf de copt
Jumătate linguriță sare
3 banane coapte și nu foarte mari
60 ml ulei vegetal cu gust neutru (porumb, sâmburi struguri)
150 grame zahăr brun
Un ou
O linguriță extract vanilie sau vanilie din păstaie
O linguriță cafea solubilă (Ness)
100 grame chocolate chips
Încingeți întâi cuptorul știți deja asta. La 180.
Pregătiți forma de chec unsă cu unt și pusă hârtie de copt.
Amestecați într-un bol făina, cacaoa, cafeaua, praful de copt și sarea.
Cu mixerul bateți în alt bol zahărul cu uleiul, adăugați apoi oul și vanilia.
Bananele le zdrobiți cu furculița și le adăugați acum și pe ele după ou și vanilie.
Apoi urmează bolul cu ingrediente uscate (încorporați cu mișcări gentile) și la final vin și fulgii de ciocolată…
Turnați amestecul în tavă și coaceți aprx 55 min-o oră.
Gata.
Acum să vedem cine a învățat lecția răbdării.😃
Rece se mănâncă, da?
Cu drag!