Piept de pui cu orzo, roșii, ardei copt, măsline și busuioc
O desfătare.
A ieșit peste așteptările mele.
Așa cum ați văzut pe story, am ținut carnea o noapte în apă cu sare, piper cu lămâie, verdețuri italienești, puțin ulei și zeamă lămâie.
Astăzi am scos puiul și l-am așezat pe hârtie absorbantă.
L-am lăsat în pace 40 minute aproximativ.
Să ajungă la temperatura camerei.
În acest timp m-am ocupat de restul ingredientelor.
Am tocat o ceapă mare mărunt.
3 căței usturoi la fel, tocați și ei.
3 roșii fără pielițe și fără semințe. Tocate și ele.
Ardei copt. 3 bucăți.
Îl aveam deja copt de mama.
L-am tocat grosier.
Am pus unt în tigaia mea preferată, când s-a topit am pus și un strop ulei (să nu se ardă untul) și am pus bucățile de pui.
Le-am întors la un moment dat, când mi-a plăcut cum s-au rumenit.
Am scos carnea pe o farfurie, am acoperit-o și am ținut-o la cald în cuptorul ușor încălzit.
În aceeași tigaie am pus ceapa, am lăsat-o 2-3 minute, apoi am pus și usturoiul.
Am lăsat să se înmoaie, apoi am adăugat 150 ml apă.
Puteți și vin. Sau supă.
Am lăsat să scadă puțin și am adăugat roșiile.
Am condimentat cu sare, piper cu lămâie și un strop zahăr.
Peste 10 minute aproximativ am adăugat și ardeii și măslinele împreună cu câteva frunze de busuioc.
Și 100 ml smântână de gătit cu 15 la sută grăsime.
Am pus capac.
În altă oală am fiert pastele orzo al dente.
Le-am adăugat împreună cu puiul când au fost gata.
Am oprit focul, am mai presărat frunze de busuioc, am râșnit piper și asta a fost.
Adică perfecțiune.
Încântare.
Să fiți sănătoși!