Prăjiturica rustică, pufoasă și onctuoasă cu fructe din nou.
De data asta cu caise și zmeură pentru că e perfectă.
Ea însăși și apoi cu vremea de afară.
Așa am facut:
Am amestecat într-un bol mare 150 ml ulei măsline (alegeți unul cu aromă cât mai puțin intensă) cu 3 ouă potrivite ca mărime, 125 grame iaurt grecesc, 150 grame zahăr, o lingură extract vanilie și dacă vreți și puțin rom.
Cu mixerul.
Separat am amestecat 180 grame făină (de 650 am pus eu să fie rustică așa prăjitura) cu jumătate linguriță sare, o lingură praf de copt și jumătate lingură bicarbonat de sodiu.
Am pus acest amestec peste cel umed amestecând ușor cu o spatulă până s-a omogenizat.
Aveam o tavă unsă cu unt și peste care am pus apoi hârtie de copt…
Am turnat aluatul acolo și l-am nivelat cu spatula.
Fructele: am tăiat felii caisele și le-am stropit cu puțină zeamă lime.
Le-am aranjat cum mi-a venit la mână peste aluat (adică neglijent) și printre ele am presărat zmeură.
Am pus și puțin zahăr brun peste ele și am dat la cuptorul încins deja la 180.
Când a început să se umfle aluatul și caisele să se acopere de aluat, am mai așezat rapid câteva. Și câteva zmeurici.😀
Când a fost gata am pudrat-o ușor cu zahăr. Nu fac asta de obicei. Așa am avut acum chemare. 😃
E așa o prăjitură a copilăriei.
Bine, mai bună!
Să fiți sănătoși și fericiți!