Andreea Dutia
Banana fig galette

Banana fig galette

Eu propun să nu treacă o săptămână fără o tartă…
Și de data asta am ales 2 banane mai verzulii … să fie vedetele…
Am făcut blatul meu clasic de tartă (rețeta în feed la alte tarte) peste care am pus întâi puțin pesmet apoi un strat de gem de smochine fără zahăr… și am aranjat feliile de banană.
Peste ele am pus miere ușor încălzită… Și am presărat zahăr brun.
Am adunat marginile după cum vedeți în poză, apoi le-am uns cu gălbenuș de ou bătut cu puțină apă și am presărat și pe ele zahăr brun.
Am copt la 180 grade în mijloc până s-au rumenit marginile și din tartă au început să curgă puțintele zemuri amețitoare…
A fost minunată.
S-a caramelizat banana aia… și cu gemul de smochine (care e vag acrișor) s-a înțeles de minune.
Repet combinația asta și în alte rețete.
Chiar e faină tare.

V-am pupat!