Pâine prăjită cu buratta și pesto făcut în casă. Cu topping de pesmet panko rumenit în tigaie în puțin unt.
A fost pofta mea.
Am făcut copiilor paste orzo cu pesto, parmezan și buratta și o să vă scriu și această rețetă și a rămas pesto.
Mi-am prăjit o felie de pâine rustică cu maia, apoi am tăiat-o pe jumătate.
Am pus un cub de unt într-o tigaie și am rumenit un pumn mic de pesmet panko.
Pesto ul l-am făcut clasic cu multe frunze de busuioc, 3 linguri ulei măsline, 3 căței usturoi, o lingură de apă, zeamă de lămâie, parmezan ras și muguri de pin. La robot.
Am așezat pâinea pe farfurie, o bilă de buratta pe care am întins-o cu furculița, am presărat pesmetul crocant și pesto din belșug.
Mi-a mers la inimă.
Am copt roșii pentru o supă cremă.
Mâine coc și ardei. Pentru aceeași supă.
(M)-am copt și azi, (mă) coc și mâine…
Noi să fim sănătoși.
V-am pupat!