Andreea Dutia
Cherry tomatoes and goat cheese pasta

Cherry tomatoes and goat cheese pasta

Linguine cu roșii cherry, usturoi și brânză de capră.
Minunate și gata în 30 minute.

Să vă spun… Nu că ar fi mare filosofie de rețetă…

Am pus într-o tigaie puțin ulei măsline, o ceapă albă nouă tocată mărunt și 3 căței de usturoi.
Am gătit pe foc mic-mediu până s-au înmuiat.
Am adăugat apoi roșii cherry colorate și frumoase și am asezonat cu sare și piper.
Am gătit până s-au înmuiat roșiile (3-4 minute) și am adăugat acum 250 ml pulpă de roșii. Puteți și suc.

Am pus și frunze de busuioc, sare din nou, o linguriță oțet balsamic, un praf de zahăr și am continuat să gătesc încă 10 minute amestecând din când în când.

Când sosul a scăzut puțin, am adăugat bucăți rupte cu mâna din brânză cremoasă de capră care s-a topit delicios în sos.

Între timp am fiert și pastele în apă cu sare și când au fost gata le-am pus în sos împreună cu un polonic din apa în care au fiert.

Am presărat din nou brânză de capră și am mâncat cu 7 guri.

Poftă bună și vouă!