Chifteluțe din carne de porc și curcan cu sos grozav alb
Am avut aproximativ 700 grame de carne în total. Jumătate mușchi porc, jumătate mușchiuleț piept curcan.
Le-am tocat. Am adăugat 2 morcovi dați pe răzătoarea mică, 5 cepe mici eșalote (echivalent o ceapă mare obișnuită sau 2 mai mici), 2 căței de usturoi, o legătură pătrunjel, o legătură mărar, 2 ouă, sare, piper, o lingură ulei.
Ceapa, usturoiul și verdeața le-am băgat la robot.
Am lăsat amestecul în frigider pentru o oră apoi am format chifteluțele folosind ustensila pentru înghețată.
Le-am prăjit în foarte puțin ulei, abia unsă tigaia.
Le puteți și coace dacă doriți.
Le-am ținut în loc călduț, acoperite și m-am ocupat de sos.
Am pus 60 gr unt în tigaie și când s-a topit am adăugat 3 linguri făină, am amestecat cu telul să nu facă cocoloașe și apoi am turnat 500 ml supă de pui. Merge și de legume. Și chiar făcută din apă și cub bio sau apă și condimente.
Am condimentat cu sare, piper, nucșoară și am pus și puțin sos worchestershire. O lingură. Voi puneți și mai puțin dacă nu vă place așa mult. Sau îl omiteți.
A urmat puțină smântână aprox 150 grame. Smântână obișnuită, acră.
Am mai lăsat câteva minute pe foc și am pus și chifteluțele pentru alte câteva minute.
Așa să se împrietenească.
Gata. Presărați ce verdeață vă place și mâncați-le cu poftă! Merg de minune cu un piure cremos. De cartofi, de conopidă, mixt… 😀
Enjoy!