Andreea Dutia
Easy calzone style pizza

Easy calzone style pizza

Pizza rapidă la tigaie cu aluat fără dospire.
Minunată și perfectă când vrei ceva rapid dar delicios.
Sosul durează puțin mai mult așa că vă sfătuiesc să începeți cu el.
Sigur că puteți folosi și de cumpărat dar acesta este absolut divin și merită osteneala.

Puneți în tigaie o ceapă mare tocată mărunt cu 2 linguri ulei de măsline și gătiți 10 minute până ceapa se înmoaie. Adăugați după acest timp și 3-4 căței de usturoi tocați și ei și mai gătiți un minut.

Acum adăugați roșii tocate cubulețe (7-8), 2 lingurițe pastă de roșii, sare, piper, un pumn de roșii uscate tocate și ele, oregano și continuați să gătiți la foc mic spre mediu până scade bine și arată gros ca o zacuscă.
Vedeți în stories cât trebuie sa fie de gros.

Cât se gătește sosul faceți și aluatul care trebuie să stea la odihnit între 30 și 60 minute.

Pentru el amestecați 300 grame făină cu 2 lingurițe sare și cu 4 lingurițe praf de copt.
Apoi cu 450-460 grame iaurt grecesc cu 10 la sută grăsime. Nu frământați, doar încorporați.
Lăsați acum acoperit pentru 30-45 minute.

Împărțiți aluatul în 2 și apoi întindeți fiecare bucată într-un cerc nu foarte subțire.
Puneți pe fiecare jumătate de cerc sos minunat, apoi măsline kalamata fără sâmburi, apoi mozzarella rasă. Și frunze de busuioc dacă aveți. Eu am uitat să pun.
Împăturiți cum vedeți în poze.

Tigaie cu fund gros, (ideal fontă) să aveți bine încinsă. Unsă ușor cu puțin ulei.
Gătiți pizza întâi pe o parte pentru câteva minute, apoi pe cealaltă. Vedeți în stories.

Mâncați cu mâna și cu extra sos.

Să aveți poftă!