Andreea Dutia
Eggplant carpaccio with tuna sauce
and marinated cherry tomatoes

Eggplant carpaccio with tuna sauce

and marinated cherry tomatoes

Adică pe scurt o idee foarte faină de prânz sau cină, acum pe căldură.

Felii subțirele de vânătă puse pe grătar după ce în prealabil au fost date cu sare și unse cu puțin ulei.

Așezate apoi pe farfurie și stropite cu puțin ulei măsline.

O pastă de ton fără maioneză făcută din 2 conserve de ton (150-160 grame), 2 ouă fierte tare, sare, piper, 3 fileuri de anșoa, zeama de la o lămâie, ulei, sare.

Roșii cherry tăiate pe jumătate amestecate cu usturoi tăiat felii, frunze tocate de busuioc, sare, ulei măsline și puțin oțet. Lăsate măcar 20 minute.

Peste feliile de vinete, așezăm pasta de ton din loc în loc, apoi deasupra roșiile marinate, presărăm semințe de susan negru. Și frunze de busuioc.
Credeți-mă, este o combinație delicioasă și foarte răcoritoare.

Trebuie neapărat să o încercați.

Îmi scrieți, da?

Să aveți cel mai fain weekend!