Andreea Dutia
Garlic butter chanterelles

Garlic butter chanterelles

Unele lucruri sunt atât de bune încât nu au nevoie decât de un minim pentru a fi puse în valoare.
Acești gălbiori gătiți la tigaie sunt atât de delicioși încât a fost de ajuns o coajă de pâine crocantă pentru ca masa să fie un festin.

Așa că i-am gătit pe cât de simplu, pe atât de bun.

Întâi i-am spălat sub jet nu puternic de apă vag călduță și ținându-i sub apă cât de puțin se poate.
Apoi i-am așezat pe hârtie absorbantă și i-am și tamponat ușor.
Nu am avut răbdare, recunosc, să îi curăț cu periuța.

Am încins o tigaie, am pus un strop ulei de măsline și i-am pus și pe ei. Foc mare.
Lasă multă zeamă, îi ținem în tigaie până seacă aproape toată și abia apoi punem usturoi tocat și 20 grame unt. Mai lăsăm câteva minute.
Mărar sau ce verdeață vreți. Mie îmi place și cum se potrivesc cu busuiocul.
Gata.

Fericirea vine (și) din lucruri simple.

Poftă mare!