Andreea Dutia
Gnocchi Shakshouka

Gnocchi Shakshouka

Uite-asa. Că se poate. Și e combinație delicioasă.
Nu-mi aparține ideea, dar am îmbrățișat-o cu bucurie. Că-i pe gustul meu, fană a aluaturilor cu cartofi, fie ele sărate sau dulci.
Deci Shakshouka cu gnocchi…astăzi duminică…un mic dejun întârziat…și grozav.

Și așa am făcut: o ceapă roșie tăiată solzișori a mers în tigaie împreună cu un gogoșar și un ardei portocaliu. Cu puțin ulei măsline. La înăbușit. Vreo 10 min. Nu am vrut să le gătesc prea mult. Apoi am venit cu roșii cherry și 200 ml pulpa de roșii (roșii date pe răzătoare fără pieliță)…am lăsat să se gătească cu capac…după 10 minute am adăugat frunze de baby spanac și câteva de busuioc…și am potrivit gustul de sare și piper. Am adăugat acum și gnocchi pe care i-am fiert în prealabil 3 minute în apă cu sare. Am mai lăsat 2 minute (tot cu capac) și am spart 4 ouă. Am acoperit iar cu capac. Încă 5 minute. Pornesc de la premiza că toată lumea vrea gălbenuș cu zeamă…😄 Cum altfel?
O bucățică de flat bread sau de baghețică crocantă doar pentru gălbenuș măcar… șiiiiii…enjoy!
Cu drag,
#andreeadutia