Andreea Dutia
Millet porridge with caramelized peaches

Millet porridge with caramelized peaches

Cum vă spuneam…
Rețete pentru intoleranțe alimentare…
Iau partea bună a lucrurilor și anume că descopăr alimente noi, neștiind cât de bune pot fi.

Despre mei astăzi…
Eu știam că mei mănâncă păsările.
Vlad a spus după ce a mâncat din ce vedeți în poză că știu ele ce știu…😃

Este o alternativă excelentă la ovăz, nu are gluten și are mai puține grăsimi.
Gustul?… De nucă așa cumva…

Zic să încercați, chiar nu aveți nimic de pierdut…

Așa am făcut meiul:
Am pus într-o cratiță 600 ml lapte ( eu de migdale dar puteți de care vreți) împreună cu 200 grame mei, 3 linguri zahar și vanilie din păstaie.
Am dat in clocot, am amestecat, apoi am micșorat focul și am lăsat să se umfle.
10 minute. Poate 15.
Să fie cremos, dacă mai este nevoie adăugați apă sau lapte.

Acoperiți cu capac și lăsați așa.

Între timp, vă puteți apuca de piersici.
Le tăiați felii mai groase și le puneți într-o cratiță cu 3 linguri apă, 3 linguri sirop zahăr cocos (sau miere). Anason sau un baton de scorțișoară lângă.

Le gătiți câteva minute, 7-8, cât să se înmoaie puțin dar să își păstreze totuși forma, iar siropul să se îngroașe.

De aici e simplu, nu că ar fi fost prea complicat până acum.

Amestecați cu o furculiță în mei, puneți-l în bol, deasupra așezați piersicile, puneți și sirop minunat peste ele și încheiați glorios cu fistic mărunțit.
Crud sau copt, cum vă place.

Jur că-i tare bun!