Cea mai simplă rețetă de cremă de ciuperci.
Practic are doar ciuperci (3 feluri, e drept), ceapă albă și dulce, usturoi, unt, smântână de gătit, parmezan, apă și atât.
Vă spuneam că din cauza unor rezultate supărătoare la teste de alergii și intoleranță alimentare unul din copii ține un regim restrictiv, chiar și în ce privește legumele.
Mare mi-a fost mirarea când supa asta a ieșit excepțională.
Mă așteptam să iasă ok dar nu atât de bună..
Să fie poate datorită varietății de ciuperci, untului bun… 🤷♀️
Am folosit așa :
1 kg ciuperci champignon albe
500 grame champignon brune
300 grame ciuperci shiitake
3 cepe
3 căței de usturoi
30 grame unt
250 ml smântână dulce de gătit
Puțin parmezan
Sare, piper, apă
Am pus întâi untul cu usturoiul și ceapa tăiată solzi într-o oală, am înăbușit puțin, am adăugat toate ciupercile (tăiate felii) și 500 ml apă, cât să le acopere. Aproape.
Am pus capac și am lăsat la foc mediu 30 minute.
După acest timp am condimentat.
Și am pus smântână. Am mai lăsat 10 minute.
Am scos câteva ciuperci și restul am pasat cu un blender vertical.
Eu am vrut-o mai groasă, voi puteți pune mai multă apă.
Am adus ciupercile scoase înapoi în oală, am pus o mână de parmezan ras și am gustat.
Divină.
Nu mă credeți, faceți-o!
Veți fi surprinși!
Am pus pe grill și niște felii de pâine cu maia după ce în prealabil le-am uns cu puțin ulei de măsline.
Sănătate tuturor!
Și bine mult!