Andreea Dutia
Mushroom soup

Mushroom soup

Iubitori de ciuperci, rețeta aceasta este pentru voi.
Fac frecvent supă cremă de ciuperci dar astăzi am făcut-o pe cea mai bună.
Diferită de celelalte rețete.

Vorba multă, sărăcia omului așa că să trecem la treabă.

Dacă omiteți untul și smântâna de la sfârșit supa este de post.

Am avut 2 feluri de ciuperci. Portobello pe care vi le recomand că au un gust perfect și nu lasă atâta apă. Și champignon brune. 6 ciuperci portobello și 500 grame champignon brune.
Pe cele portobello le-am tăiat cuburi iar pe celelalte felii.
Le-am gătit în 2 oale (mă grăbeam, altfel ar fi trebuit să le gătesc în 2 tranșe) în puțin unt și ulei măsline până a secat toată apa lăsată… Abia din acest moment încep să se caramelizeze. La final am adăugat puțină sare și le-am scos.

Într-una din oale am pus acum un cub mic unt.
Între timp, cât se găteau ciupercile am tocat 2 tije de țelină apio, un fir de praz și 4 căței de usturoi.
Le-am călit puțin în unt și am turnat apoi 1 l supă de legume făcută din apă și 2 cuburi bio.

Am lăsat la foc mediu să se gătească prazul și țelina, am condimentat cu sare și piper și după 2-3 minute am adăugat și ciupercile. Și o crenguță de cimbru.
Am mai lăsat pe foc încă 10-15 minute să se îmbine delicios aromele.

Am pasat totul cu un blender vertical și apoi am adăugat 100 ml smântână lichidă. Puteți și mai multă dacă vreți.
Dacă vi se pare prea groasă căci așa iese o puteți dilua cu apă sau supă de legume după placul vostru.
Nouă ne plac supele groase.

Am făcut și crostini cu un rest de brânză cheddar și altul de cașcaval uitate în frigider.
S-a mâncat cu mare poftă.

Este chiar cea mai bună rețetă de supă cremă de ciuperci.
Încercați și vă aștept să îmi spuneți dacă am avut dreptate.

V-am pupat cu roșu-n gât! 😀