Andreea Dutia
Piept de pui gratinat cu mozzarella
în sos divin de roșii cu usturoi, busuioc și ceapă

Piept de pui gratinat cu mozzarella

în sos divin de roșii cu usturoi, busuioc și ceapă

Dragii mei, împreună cu @cirioromania organizez un mic concurs.

Premiul? Vedeți în ultima poză din carusel. O sacoșă drăguță numai bună de mers la piață și produse minunate Cirio cu gustul autentic italian al roșiilor pe care eu le ador. Dar știți asta deja…

Ce trebuie să faceți?

Să dați follow conturilor @andreea_dutia și @cirioromania și să îmi scrieți în comentarii care este rețeta voastră preferată cu sos de roșii. Nu rețeta completă ci doar denumiți-o.

Cele mai interesante și inedite 5 idei (rețete) vor primi sacoșa și produsele Cirio.

Concursul se încheie duminică 9.10 iar eu anunț luni în stories câștigătorii.

Pentru rețeta de astăzi eu am făcut așa…
Am marinat câteva ore bucățile de piept de pui în amestec de sare, piper cu lămâie, un strop ulei și puțină apă.

Între timp, am zdrobit și tocat 4 căței de usturoi, o ceapă eșalotă și le-am pus la înăbușit cu un cub unt. Am adăugat și o linguriță ulei. Am lăsat câteva minute apoi am pus 100 ml apă.

Când a scăzut zeama am adăugat o conservă de roșii Cirio simplă și una cu busuioc.
Un praf de zahăr și unul de sare. Câteva frunze de busuioc și o rămurică de cimbru.

Am lăsat la foc mic să scadă.

Am șters bucățile de pui și le-am rumenit în tigaie în puțin ulei de măsline.

Când sosul scăzuse destul și mirosea divin am pus bucățile de pui în el, am ras deasupra mozzarella proaspătă și am dat la cuptorul încins pentru 10-15 minute aproximativ până s-a topit brânza și puiul s-a îmbibat cu sosul de roșii.

O coajă de pâine crocantă a fost tot ce a lipsit pentru o masă perfectă.

Enjoy!

Și abia aștept să aud ce rețete propuneți voi!

Succes și promit că le pun în aplicare!

Cu drag,
Andreea.