Andreea Dutia
Pizza bianca

Pizza bianca

Pizza gourmet cu cartof dulce, pară, nuci pecan și mozzarella

Cam așa când te apucă zelul și plictiseala de rutină.
Nu pot să plec unde și cât de des vreau eu (eu fiind o călătoare înfocată 😁) și atunci fac combinații alimentare mai altfel și în timp ce le pozez mă plimb cu gândul.
Franța, Spania, Austria, Grecia, Italia… cam pe unde m-aș duce…

Așa că astăzi avem pizza albă (pizza bianca) cu pară gătită în ulei de susan, cartof dulce prăjit ușor, nuci pecan, ceapă roșie și mozzarella.
Și de la Italia (pizza și mozzarella), trec și prin Franța (combinația pară cu brânză), America Centrală (cartof dulce) poate și prin Grecia cu ceapa aia roșie.
Sau cel puțin acolo mă trimit pe mine ingredientele astea.
Așa că surpriză mareeee: a fost bună, dragii mei. Bună, bună.

Am făcut așa: cât dospea aluatul, am tăiat 2 cartofi dulci în cuburi, i-am dat cu sare și în tigaie cu ei. Ulei măsline.
Apoi, în altă tigaie o pară tăiată feli. Ulei susan.
Am ras mozzarella.
Am întins aluatul foarte subțire.
Am presărat mozzarella. Cartoful, para, inele de ceapă roșie și nuci pecan.
Am copt la 220. Am stropit cu ulei de măsline la final (puțin) și am presărat frunze de busuioc. Niceee!

Pizza mea gourmet! Easy like Sunday morning!