Andreea Dutia
Prosciutto and cheese turnovers

Prosciutto and cheese turnovers

Adică niște trigoane delicioase.
Pentru că pofta a fost acolo.
Pentru că ne pregătim de o altă vacanță și nu prea e timp de gătit…
Am scos așadar ultimul aluat (bio) din congelator și am purces așa…

În timp ce se decongela, am tăiat fâșii niște prosciutto cotto. Ne place.
Am rupt în bucăți niște felii de emmentaler.
Aveam și ceva mozzarella rămasă rasă de la niște quesadillas.

Și am tăiat aluatul în pătrate, am pus pe fiecare jumătate de pătrat (pe diagonală) bucăți de prosciutto, de emmentaler și puțină mozzarella rasă, am adus cealaltă diagonală și am lipit prin presare obținând un triunghi.
Am presat marginile cu o furculiță.
Am procedat la fel cu toate.

Le-am uns cu ou bătut, am presărat parmezan și piper negru (și insist să nu îl omiteți) și le-am copt la 190.

Aș vrea să vă spun că le-am mâncat cu o salată ceva dar nu…
Au fost atât de bune cu brânza aia care ieșea curgător din ele…
Cu chefir le-am asociat.

Iar eu mi-am adus aminte de când eram studentă și coboram la stația de metrou Eroilor și îmi luam cele mai bune pateuri de acolo.

Știe cineva despre ce patiserie vorbesc?
Era renumită, ca și lacto barul din Piața Romană, doar că atunci eram mai mică.

Vă doresc un weekend așa cum vreți voi!