Andreea Dutia
Salmon in delicious creamy sage lemon sauce

Salmon in delicious creamy sage lemon sauce

Somon în sos cu lămâie, salvie și usturoi.
Aromat, ușor de făcut, perfect pentru prânzul sau cina de mâine.

Am avut 4 bucăți deși în poză apar doar 3.

Le-am dat cu sare, piper cu lămâie, puțină boia dulce, verdețuri mediteraneene și usturoi granulat.
Am lăsat să stea 15 minute.

Am încins o tigaie și am pus puțin ulei de măsline.
Am gătit peștele pe fiecare parte (întâi cu pielea în jos) cât să se rumenească ușor.
Apoi l-am scos și l-am acoperit.
Nu este complet gătit deocamdată.

Am șters tigaia cu un șervețel și am pus un cub de unt în ea.
Am adăugat 2 cepe ce le tocasem anterior și am călit câteva minute.

Am continuat cu 2 căței usturoi tocați și coaja de la o lămâie netratată.
Am lăsat aproximativ un minut după care am adăugat 150 ml supă de pui făcută din apă și un cub bio. Și frunze de salvie.

Am continuat cu 150 ml smântână de gătit și o linguriță de muștar.
Am lăsat 2-3 minute și am adăugat și 2 linguri zeamă de lămâie.
Gustați. Vedeți dacă mai trebuie sare, piper sau poate vreți și mai acru.

Lăsați pe foc să se îngroașe puțin și aduceți peștele înapoi în tigaie.
Puneți capac și mai gătiți 7-8 minute.
Presărați cepșoară și busuioc proaspăt.
Sau pătrunjel…

Faceți ce garnitură vă place dar știți cât de bun este doar cu o coajă proaspătă de pâine?

V-am pupat și vă doresc un weekend minunat!