Andreea Dutia
Summer tomato penne

Summer tomato penne

Am așteptat să apară roșiile românești ca să fac cel mai bun și simplu sos pentru paste.

Eu poftesc și la lucruri simple. La pâine cu unt și roșii , la roșii cu sare, la pâine cu sos de roșii și usturoi …
La voi tot așa este?

Vă arăt și în story cum am făcut sosul.

Am avut 2 kg de roșii noi, un buchet de busuioc, 2 cepe albe noi și 3 fire usturoi nou.
Ceapa și usturoiul tocate. Nu neapărat mărunt căci vom pasa sosul.

Am pus întâi o oală cu apă la fiert și când a dat în clocot am cufundat roșiile (pe rând, nu au încăput toate) pentru un minut două până a crăpat pielița.
Apoi le-am scos.
În acest fel am putut să le decojesc ușor.
Le-am decojit pe toate iar apoi le-am curățat partea albă și tare de la cotor.
Le-am lăsat deoparte.

Am pus o cratiță încăpătoare pe foc și în ea un cub de unt și un strop ulei.
Ceapa și apoi usturoiul.
Am înmuiat puțin și am stins cu 70 ml prosecco.

Am lăsat să se evapore alcoolul și peste 3-4 minute am pus 2 fileuri anșoa. Peste încă 2 minute roșiile.
Sare, piper, puțin zahăr, o lingură două de oțet balsamic, frunzele de busuioc și capac.
Lăsați să se transforme în cel mai minunat lucru posibil.
Miroase a vară în toată bucătăria.

Când este gata îl apăsați.

Înapoi în cratița încăpătoare.
Am pus apa la fiert și când a dat în clocot pastele.
Le-am fiert astfel încât să rămână ușor tari căci se vor mai găti în sos.

Am păstrat și 2 polonice din apa în care au fiert.
Da, am mâncat și cu un colț de pâine și cu lingura din sos cât se fierbeau pastele.
😀

Am răsturnat penne le în sos (era încă fierbinte), am mai lăsat pe foc încă 3-4 minute, apoi am oprit focul, am pus capac și am lăsat 15 minute așa.
Am mâncat cu burrata și cu cea mai mare poftă.

Enjoy!