Andreea Dutia
Vegetarian fritters

Vegetarian fritters

Chifteluțe din mei, fasole roșie și roșii.

Dragii mei,
Vă rog să le încercați.
De ceva timp nu am mai fost atât de încântată de un rezultat.

Rețeta nu-i a mea, doar am modificat-o.

Sunt de vis efectiv.
Hai să vă zic.
Fierbeți întâi în apă cu sare 150 grame mei.
Îl scurgeți, clătiți și iar scurgeți.
Lăsați deoparte.

Fasole roșie kidney.
Scursă, clătită și iar scursă.
Zdrobită apoi cu furculița. Nu pastă, lăsați și bucăți mai mari.
Lăsați deoparte.

O roșie mare.
Cărnoasă.
Fără semințe. Fără coajă.
Tocată .

Tigaie cu puțin ulei.
O ceapă mare albă și 3 căței usturoi zdrobiți și apoi tocați cât de mărunt puteți.

Înăbușiți câteva minute, nu prăjiți.
Adăugați apoi pulpa de roșie tocată. Am scurs zeama lăsată.
Sare, piper.
Lăsați să se reducă lichidul (10 minute) și apoi aduceți și meiul fiert în tigaie.
Amestecați și mai lăsați câteva minute.
Lăsați să se răcorească și peste acest amestec puneți și fasolea zdrobită.

O mână bună de pătrunjel tocat și o linguriță zeamă de lămâie.
Gustați, dacă mai este nevoie de sare.

Eu am adăugat și 2 linguri de pesmet panko, vedeți dacă este prea umed amestecul. Acum depinde de cât de zemoase au fost roșiile.
Las poză să vedeți cum arată compoziția.

Formați chiftelele cu mâna, presărați mălai pe ele și dați la frigider, așezate pe hârtie de copt preț de câteva ore bune.
Sunt fragile.
Trebuie să stea la frigider altfel nu se vor ține cum trebuie.

Le prăjiți în puțin ulei și pe o parte și pe alta, foc mic spre mediu.
Puteți doar și unge tigaia.

Le mâncați cu sos acrișor de iaurt cu lămâie și verdeață.

Sau faceți burger vegetarian.

Chiar nu știu cum să vi le mai laud.

Mi-aș fi dorit să am poze și mai frumoase să ajungă postarea asta la cât mai multă lume.
Merită.