La noi astăzi a fost zi de filme, unul la cinema (The king’s man… și vi-l recomand) și două acasă.
Dacă la cinema am mâncat popcorn, acasă ne-am făcut un delicios snack.
Bastonașe de zucchini.
La cuptor, crocante și perfecte.
Aveam zucchini frumoși, fragezi și tari.
I-am tăiat bețe, (copiii adică 😉😀) i-am dat cu sare și i-am lăsat să transpire puțin.
Între timp am încins cuptorul la 200.
Am amestecat într-un bol pesmet panko, mălai, parmezan, sare, usturoi pudră, piper și verdețuri italienești.
Am spart 2 ouă într-un alt bol.
Am pus și făină într-o farfurie.
Partea enervantă vine acum.
Dar dacă aveți ajutoare se schimbă lucrurile.
Și dacă vă apucați să vorbiți, să zicem despre filmul pe care l-ați văzut, se schimbă situația. 😊
Întâi dați bastonul de dovlecel prin făină, apoi prin ou și apoi prin amestecul de pesmet și mălai și condimente.
Pe hârtie de copt unsă cu ulei în prealabil
îi așezați pe toți și apoi îi dați cu puțin ulei spray.
Coaceți până sunt crocanți și perfecți.
Îi mâncați neapărat pe canapea cu ce sos vreți.😀
Noi cu iaurt grecesc cu lămâie, sare, busuioc, usturoi și chives. Unii. Alții cu sos roșii cu chilli. 😜😃
Cu orice sos sunt minunați. Dar știți deja.
O săptămână cu zâmbete să aveți!
Pe chip și în interior!
🤗