Andreea Dutia
Sausage crostini
Pe românește niște bruschete cu cârnați

Sausage crostini

Pe românește niște bruschete cu cârnați

Haideți să vă arăt cum puteți avea ceva delicios pe masă fără prea mare efort deși pare că v-ați străduit mult, atât de fain e rezultatul.
Ideea nu e a mea dar parcă a fost gândită pentru mine.

Luați 2 cârnați cruzi. De care vă plac. Ai mei sunt din sursă bună și din carne de porc.
Crestați pielița cu un cuțit și scoateți carnea.
Puneți-o pe farfurie și amestecați-o cu 200 grame brânză moale și cremoasă (cremă brânză, mozzarella mai moale, brie, brânză de burduf sau de capră deși ultima ar putea fi prea aromată în combinație cu carnea din cârnat). Sau faceți chiar o combinație. Cremă de brânză și puțină mozzarella.

Așa. Mai puneți o mână bună de pătrunjel sau ce ierburi vă plac.
Amestecați.

Tăiați felii de pâine. Tot așa de care vă place. Pot fi și baghete sau chifle.

Puneți pe fiecare felie din această pastă. Din loc în loc puneți bucăți de brie.

Așezați feliile pe hârtie de copt într-o tavă.

Coaceți la 190 grade cu ventilație preț de aproximativ 20-25 minute.

Mâncați-le așa calde, aproape fierbinți.
Beți și un pahar de vin.

Enjoy!