Dragii mei,
Cină inspirată de o fetiță minunată…
După o zi perfectă petrecută afară ne-am fi dorit să mâncăm la restaurant dar afară era destul de frig iar înăuntru nu puteam, fiind cu un cățel neastâmpărat.
Așa că întoarsă acasă, Andreea a făcut atât de repede și din ingrediente puține pastele astea delicioase și vrea să vă spună și vouă.
Poate știți combinația de arome, poate nu.
In any case… Iacătă…
Puneți apă la fiert cu o lingură sare de mare.
Până dă în clocot, tocați repede 3 căței usturoi.
Puneți o tigaie pe foc, la cel mai mic foc, da?
Puțin ulei in ea. O lingură.
Și usturoiul.
Lăsați așa chiar dacă durează o veșnicie… trebuie să se încălzească încet uleiul și să se gătească foarte încet și usturoiul. Să lase aromă în ulei și nu să se ardă sau prăjească.
E important asta.
Între timp, când dă apa în clocot, puneți spaghetele la fiert. Trei sferturi de pachet am pus eu.
Când usturoiul s-a înmuiat, puneți peste el o cutie și jumătate cremă de brânză full fat (nici să nu încercați cu ceva light)…
Nu puneți sare.
Lăsați să se topească și apoi adăugați un polonic din apa de la paste.
Iar important.
Apa asta cu amidon va face emulsie în tigaie și va crea un sos catifelat.
Este sărată de aceea am zis fără sare adăugată.
Urmează un pumn de parmezan ras pe răzătoare mică. Și încă puțină apă de la paste. Nu vă speriați dacă este prea lichid.
Pastele vor absorbi destul.
Piper proaspăt râșnit. Și fulgi chilli pentru adulți.
Scurgeți pastele.
Și faceți – le cunoștință cu sosul.
Amestecați și lăsați 10 minute până să atacați!
Și apoi să îmi ziceți mie dacă nu-s grozave… Unde pui că și rapid de făcut…
Da, și nuci dacă vreți.
Noi am vrut.
Rămâneți sănătoși și voioși!