Fac ce fac și mă întorc la ei.
Cartofii minunați. Îi ador.
Provocarea mea. Să îi fac din ce în ce mai buni.
Am început cu sosul.
Și vă sfătuiesc să luați feta în saramură. Bucată. E mai potrivită pentru dip. Mai cremoasă. Aproximativ 250 grame.
O băgați la robot împreună cu 150 grame iaurt grecesc, un cățel usturoi, sare și puțină zeamă lămâie.
Apoi (după ce terminați cu blenduitul) adăugați mărar proaspăt tocat mărunt, mentă tocată și coajă lămâie dacă vreți.
Și îl lăsăm să se odihnească și să se întrepătrundă aromele. La temperatura camerei până sunt gata cartofii.
Încingeți cuptorul la 220 grade.
Curățați cartofii, tăiați-i în sferturi (dacă sunt mai mici) sau în câte bucăți vreți doar să vă iasă felii nu foarte groase.
Dacă aveți timp, lăsați-i 30 minute în apă să mai scăpați de amidon. Ies și mai crocanți.
Amestecați apoi feliile într-un castron cu ulei măsline, praf de usturoi, sare, piper și oregano dacă vreți.
Coaceți-i pe hârtie de copt pe grătarul din mijloc al cuptorului pentru 30 minute.
Apoi îi scoateți și îi stropiți cu un amestec de zeamă lămâie, apă și roșii uscate cu busuioc. 50-60 ml.
Înapoi în cuptor pentru încă 40 minute… sau până când sunt rumeniți așa cum vă doriți.
Îi așezați peste crema de feta, presărați fulgi chilli dacă vreți și mărar.
Și îi mâncați cu bucurie.
Și cu o salată verde pentru o masă echilibrată, simplă și delicioasă .😊
Poftă mare! 😍