Un prânz rapid, savuros. De sâmbătă.
Pare pretențios dar în realitate este foarte ușor de făcut.
Nu știu ce plăcere culinară mai mare exista decât să înmoi o cojiță crocantă de baghetă într-o brânză care se topește…
Să începem…
Încălziți cuptorul la 180 grade.
Așezați bucata de camembert într-un vas potrivit ca mărime. Să stea comod dar nici să nu fie prea mult spațiu.
Crestați ușor cu un cuțit suprafața brânzei. În zig zag.
Ulei de măsline deasupra, un fir de cimbru și la cuptor.
20 minute.
Între timp, tăiați 3 mere tari în felii păstrând coaja. Stropiți imediat cu zeamă lămâie.
Puneți 3 linguri unt în tigaie și când s-a topit adăugați 4 linguri zahăr brun muscovado și un praf sare.
Lăsați 2 minute și aduceți și merele în tigaie împreună cu o rămurică două de cimbru și o lingură oțet balsamic.
Gătiți la foc mediu amestecând din când în când până când merele se gătesc și sosul se îngroașă.
Când camembertul este gata, nu vă mai rămâne decât să așezați mere deasupra lui și să luați repede bucățica de baghetă.
Comfort food at its best!
Weekend de vis!