Cum transformăm un pui banal în ceva demn de masa de sărbători.
Păi un prim truc e cu ce îl masezi.
Apoi cât timp are să intre aromele în el.
Puiul meu a stat 2 nopți cuminte într-o pungă.
Dar înainte de asta l-am tamponat cu hârtie. L-am curățat de ce tuleie avea, i-am tăiat pintenii de la aripi și orice grăsime care atârna.
Am amestecat într-un bol următoarele: sare, piper, boia dulce de ardei, oțet balsamic 2 linguri, ulei măsline 2 linguri, zeamă de portocală 4 linguri, zeamă de lime 2 linguri, zeamă de grapefruit o lingură, sos de soia o linguriță, zahăr brun 2 lingurițe, usturoi granulat. Și am început să ung puiul. În special înăuntru. Aveți grijă să nu rupeți pielea. Dacă puteți, o desprindeți ușor și băgați și pe dedesubt din marinadă.
În pungă cu el cu tot cu zeama ce a rămas (nu prea rămâne dacă faceți treaba bine) cât mai ermetic închis.Și uitați-l în frigider măcar o noapte și o zi.
Când îi vine rândul faceți așa.
Cuptor încins la maxim. 230.
Puiul stă pe masă până ajunge la temperatura camerei. O oră să zicem.
Între timp tăiem cartofi și morcovi. Îi masăm și pe ei cu sare, piper, boia și puțin ulei și îi punem în tavă.
Punem un grătar în mijloc peste care vom așeza puiul. În felul ăsta se rumenește și pe spate fără să îl întoarcem. Îl tamponam ușor și îi mai dam un praf de boia cu sare și puțin ulei.
Îl legăm. Aripile le băgăm la spate. Si la cuptor cu pieptul în sus pentru 40 minute.
După acest timp, reducem temperatura la 190, scoatem tava, stropim puiul cu zeama din tavă, așezăm pe el felii lămâie și turnam apă în tavă. O cană.
La fiecare 15min mai stropim puiul cu zeamă. E gata după o oră jumătate aprx.
Păstrați zeama ce rămâne și stropiți puiul cu ea când mâncați.
Îmi dați de veste dacă îl faceți, ok?
Până atunci weekend cu bucurie!😘