Pe românește salata noastră de vinete.
Cu un twist. Altul, că n-am stare.
Dar știți ce bine am făcut?
Sunt bucuroasă căci e și mai bună așa.
La mulți ani, dragii mei!
Să vă fie viața delicioasă ca salata de vinete…
Să vă zic.
O iubesc ca pe cartofi.
Am așteptat să apară vinetele românești și le-am mângâiat când le-am luat.
Le-am copt (5 am avut) pe o tablă mare (este de fapt o paellera dar rămâne între noi) și după ce le-am curățat (niciodată sub apă) le-am lăsat la răcit răsfirate pe un tocător. Le-am stropit imediat cu zeamă lămâie.
Le-am pus apoi în sită de tablă și acoperite au stat o noapte la frigider. Cu o farfurie sub sită să se scurgă toată zeama. Nu vrem deloc zeamă.
Astăzi le-am tocat cu satârul de lemn și le-am așezat într-un castron.
Am adăugat așa: sare, 2 linguri iaurt grecesc, o lingură ulei, o linguriță oțet.
Am amestecat cu lingura de lemn.
Acum vine twistul.
Am pus semințe de susan într-o tigaie nonaderentă și le-am rumenit puțin.
Apoi le-am amestecat cu ulei.
Am tocat ceapă roșie cât de mărunt am putut.
Am turnat uleiul cu susan.
Am presărat ceapă deasupra.
Am prăjit pâine cu maia.
Am amestecat bine înainte să ungem generos feliile de pâine.
Susanul ăla…s-a dus peste tot…
Am mâncat cu bucurie de copil.
Salata de vinete este și va fi parte din copilăria mea. Și a multora dintre voi, sunt sigură!
La mulți ani!