Andreea Dutia
Strawberry rhum crumble

Strawberry rhum crumble

Căpșune delicioase, aromate cu veți vedea ce și acoperite cu un amestec crocant și parfumat.
Că tot e sezonul lor.
Cam 7-800 grame.
Tăiate în jumătăți și curățate de partea de sus care e puțin verde și tare.
Amestecate cu 2 linguri rom brun, cu un praf de sare, o lingură (chiar două) amidon alimentar, o linguriță scorțișoară, o lingură extract de vanilie, o linguriță oțet balsamic, 2 linguri sirop bio din zahăr de cocos, 2 linguri gem de zmeură cu rodie fără zahăr și apoi puse într-un vas ceramic rezistent la copt.

Deasupra așezăm un amestec de:
130 grame făină, 4 linguri fulgi de ovăz simpli, 2 linguri zahăr de cocos, scorțișoară, o jumătate linguriță sare și 70 grame unt rece tăiat bucăți mici.

Amestecăm cu mâna până obținem o consistență de firimituri delicioase.

Acoperim cu folie și dăm la cuptorul încins la 180.
Cam 40 minute.
Scoatem, dăm folia deoparte, mai presărăm bucăți de unt rece din loc în loc (50 grame) și stropim cu sirop zahăr de cocos.

Nu, nu iese prea dulce, nu vă temeți.

Înapoi în cuptor, fără folie până se rumenește crispul de deasupra.
30 minute aprx.

Lăsați să se răcească.
Mâncați cu înghețată de vanilie pentru dezmăț total. 😀

Hai, să aveți o seară minunată…
Dacă faceți, mă bucură mult când îmi trimiteți poze…