Andreea Dutia
Sourcherry ricotta lemon cake

Sourcherry ricotta lemon cake

Prăjitura cu vișine.
Diferită de a mamei (mamelor, bunicilor) dar la fel de bună.
Bine, copiii au zis că mai bună… 😉

Răcoroasă, acrișoară, onctuoasă, într-un cuvânt perfectă.
Fără vorbe multe, ia uitați aici cantități și cum am făcut.

Vișine. Scoateți sâmburii. Da, știu.
Dacă nu, luați congelate. Acelea au sâmburii scoși.
Aproximativ 350 grame.
Le puneți zahăr (50 grame) și puțin rom și le lăsați 30 minute.
Să devină “siropoase”. 😃
Nu beți siropul. 😬 Nu pe tot măcar.

Cuptor încins la 175.
Formă rotundă cu fund detașabil unsă puțin și apoi hârtie de copt, un cerc pe fund și inel pe lateral.
Hai că știți deja.

Amestecați într-un bol 190-200 grame făină cu un praf sare, o linguriță bicarbonat de sodiu și 2 lingurițe praf de copt.

În alt vas amestecați coaja de la o lămâie mare netratată cu 130 grame zahăr. Noi preferăm mai puțin dulce, măriți la 150 dacă vreți să fie mai dulce, normal de dulce.

Peste amestecul de zahăr cu lămâie adăugați 4 ouă și bateți, apoi extract vanilie o linguriță, 120 ml ulei cu gust neutru, zeama de la o lămâie și 250 grame ricotta.
Bateți bine totul.

Amestecați acum și cu amestecul cu făină și turnați în forma pregătită.
Nivelați.

Deasupra puneți vișinele.
Puneți și din sirop. Așa din loc în loc.
Se va scurge frumos prin înăuntru și va face prăjitura moale și aromată.
Deloc uscată.

Ia să vedem cine o încearcă.
Până atunci, spor în toate!