Chifteluțe din peștele nostru preferat. Somonul.
Mai simplu de atât nici că se poate. Dar adaosul de coajă de lămâie (netratată) le schimbă gustul.
Nici nu zici că mai e pește cumva.
Hai să vă zic, deși pozele (multe) pe care le-am făcut vorbesc de la sine.
Puteți să le mâncați așa cu sos sau să le puneți în chifle cu o frunză de salată și ce mai vreți voi și să faceți burgeri.
Am avut 1 kg somon curățat de piele și de oase. Tăiat bucăți și băgate în vasul robotului împreună cu coaja rasă de la o lămâie netratată, cu o linguriță de muștar (merg și 2) și 2 de maioneză. Sare, piper…
Le mărunțim și apoi în acest amestec adăugăm 3 fire de ceapă verde tocată și 4 linguri de pesmet panko.
Merge și obișnuit dacă nu aveți panko.
Formați chifteluțe și dați la rece pentru 20 minute.
Le prăjiți în o linguriță ulei sau le frigeți pe grill. Sau merg și coapte.
Dar cel mai rapid în tigaie cu doar un strop ulei.
Le faceți ce sos vreți voi și mă pomeniți când veți vedea cât de bune sunt.
O săptămână plină de realizări și bucurii să aveți!