Yesss… Un blat crocant, dar crocant bine căci l-am copt în partea de jos a cuptorului, o umplutură cu mult verde, broccoli și mazăre, cheddar alb maturat și smântână dulce de gătit amestecată cu piper, sare și ouă.
O tartă fără prea multe bătăi de cap dar cu un gust delicat și deosebit.
Blatul l-am făcut punând în vasul robotului întâi 125 grame unt cu 300 grame făină, am dat drumul până s-a făcut ca un nisip, am adăugat un praf sare, un ou, o linguriță oțet de mere și 50 ml apă rece.
S-a format aluatul, l-am aranjat într-o bilă și l-am învelit în folie alimentară.
L-am lăsat la rece 20-30 minute.
Am amestecat 6 ouă cu 350 ml smântână dulce de gătit (căutați să nu aibă stabilizatori), cu sare, piper și nucșoară.
Am ras 100 grame de cheddar alb maturat.
Și am pus o oală cu apă și sare la fiert.
Când a dat în clocot, am pus în ea buchețelele de la un broccoli. Le făcusem mici mici.
2 minute am lăsat nu mai mult (erau făcute mici și oricum nu vrem decât să le înmuiem puțin ) și am adăugat și 150 grame mazăre congelată.
Le-am scurs și le-am lăsat la răcorit.
Am uns o formă pătrată cu puțin unt și am pus hârtie de copt.
Am întins blatul în dreptunghi și l-am așezat în tava pregătită.
L-am înțepat cu furculița, am așezat peste el altă foaie de copt și am pus greutate (boabe de fasole).
L-am copt singur preț de 15 minute, apoi am luat greutatea și l-am mai copt 10-15 minute.
L-am lăsat să se răcorească și am așezat legumele pe el.
Apoi am pus brânza și la final am turnat cu grijă amestecul de ouă cu smântână.
Am copt în partea de jos a cuptorului (cât mai jos) și căldură doar jos până s-a rumenit ușor la suprafață iar marginile se erau deja crocante.
Rezultatul fost delicios…
Poftă bună!