Adică pe românește mazăre.😀
La cuptor.
Pentru cei ce țin post, dar nu numai…
Cu mărar și cu sos de roșii, mâncată cu pâine prăjită (uneori și cu frigănele) este una din amintirile copilăriei.
Am ales să fac un sos înainte pe foc și apoi să pun mazărea (așa congelată) în el și să dau la cuptor.
Am pus puțin ulei în tigaie și 2 cepe albe și dulci tocate.
Am lăsat să se înmoaie și am adăugat puțină apă.
Am lua apoi așa : câteva roșii cherry, sare, piper și am lăsat să se gătească și ele puțin.
Când și-au schimbat forma, am adăugat o conservă de roșii întregi pe care le-am zdrobit puțin cu lingura și 300 ml suc gros de roșii făcut de mama.
Am pus și puțin usturoi granulat, o linguriță zahăr și boia dulce de ardei.
Am lăsat pe foc aprx 15 minute.
Am mutat apoi tot conținutul într-o tavă, am vărsat conținutul unei pungi de mazăre congelată și am așezat deasupra câteva felii de roșie și puțin oregano uscat.
La cuptorul încins deja la 190 grade.
Cam 20 minute.
Mărar proaspăt și pâine crocantă.
Știți ce bună este?
Mazărea nu s-a făcut terci iar sosul e grozav.
O încercați?