Haideți să vă spun cum să faceți cei mai buni creveți cât ai zice “pește “.
Rețetă ușoară, rapidă, de vară și caniculă și care impresionează.
Luați o tigaie în care topiți 3-4 linguri unt.
Adăugați creveții și asezonați cu sare, piper, verdețuri italienești.
Lăsați să se gătească câteva minute până ce creveții sunt roz.
Acum adăugați 6 căței de usturoi zdrobiți și tocați mărunt.
Puneți și pătrunjel tocat, zeama de la o lămâie și coajă de lămâie netratată.
Pentru cine nu ține dietă mai merge un cub de unt.
Mai lăsați 2 minute și masa e gata.
Tot ce mai trebuie este o coajă de pâine.
Sau o salată.
Sau ambele.
Să aveți poftă!