Andreea Dutia
Activități de weekend

Activități de weekend

Și adică de ce să nu faci cel mai simplu desert? Aveam fix un măr, o pară, o nectarină și o casoleta mică de zmeură toate la finalul vieții lor…și un ciorchine de struguri căpșunică rămas și el singurel.
M-am gândit fix 2 minute și voila… Tarte cu fructe…galette cu aluat crocant și sfărâmicios și cu umplutură ușor zemoasă.
Easy peasy.

Aluatul l-am făcut simplu din:

150 grame unt rece nesărat cu (80% grăsime)
1 ou
Un praf sare
Zahăr (din ștevie eu dar merge oricare) 80 grame
1 lingură mentă uscată
Un sfert linguriță praf copt (nu-i obligatoriu)
Aprx 300 grame făină
La robot… și dacă e nevoie adăugați și o linguriță două de apă rece…
Îl facem bilă și îl dăm la rece pentru 45 minute.

Apoi îl întindem și decupăm rotunduri (eu cu o farfurie mai mare și cu una mai mică… să am și mai mici și mai mari).
Ungem fiecare rotund de aluat cu albuș de ou ușor bătut, apoi presărăm puțin pesmet amestecat cu nucă măcinată fin ( sau cu migdale măcinate fin)…apoi zahăr brun și la final așezăm și fructele. Mărul, para și nectarina tăiate felii, strugurii puși boabe iar zmeura așa cum este. Adunăm marginile și le aranjăm puțin…apoi le ungem și pe ele cu albuș și presărăm fulgi migdale și încă puțin zahăr brun.
Le așezăm în tavă pe hârtie de copt.
La cuptor la 180 doar jos căldură întâi iar spre final (după aprx 30 minute) și sus. Până se rumenesc cât vreți.

Un strop de miere peste nu a stricat nimănui… și la atac!
Spor in toate! 💓