Andreea Dutia
Almond lemon ricotta cake

Almond lemon ricotta cake

Delicatețe de prăjitură… de inspirație italienească.
Umedă, onctuoasă, dulce-acrișoară și crocantă deasupra de la migdalele rumenite.
Într-un cuvânt perfectă.

Trebuie să aveți ingredientele la temperatura camerei.

Încingeți cuptorul la 165 grade. Da, temperatură joasă.
Apoi luați o formă cu fund detașabil și ungeți cu unt. Așezați apoi un cerc de hârtie de copt pe fund. Și puneți și pe pereți.

Aveți nevoie de :
120 grame unt moale
250 grame zahăr (a ieșit cam dulce pt gustul meu data viitoare pun 230, nouă ne place mai puțin dulce)
2 lingurițe extract vanilie
Coaja rasă de la 3 lămâi netratate
5 ouă mici sau 4 mari (le separați)
300 grame ricotta
130-140 grame făină de migdale
Un praf sare
25-30 grame migdale tăiate pe jumătate pentru pus deasupra

Întâi bateți untul cu zahărul, apoi adăugați gălbenușurile unul câte unul, vanilia, coaja de lămâie, apoi ricotta, făina de migdale și sarea.
La robot zic.

Compoziția aceasta o amestecați cu albușurile bătute spumă.
Adică puneți cu delicatețe albușurile în ea.

Turnați compoziția în forma pregătită și așezați deasupra migdalele tăiate, dar și niște fulgi de migdale.

Coaceți peste o oră… până când se rumenește ușor pe margini și o scobitoare introdusă iese curată.

Este o prăjitură cu textură umedă, ca de cheesecake cumva, aș zice că e verișoara “migdalată” a cheesecake ului… 😀

Lăsați să se răcească 15 minute în formă, apoi scoateți inelul și lăsați în continuare la răcit.
Nu faceți ca mine care a tăiat călduț și nu a ieșit felia frumoasă.
Mă temeam că vine adolescentul sărbătorit acasă și nu mai apuc să îi fac poze. 😁

Doresc tuturor sărbătoriților de astăzi mult bine și noroc! Și bucurie!

Weekend grozav tuturor!