Andreea Dutia
Apple strudel

Apple strudel

Primul desert de toamnă.
Pentru că nu mai făcusem de ceva timp.
Și pentru că mi s-a cerut.

Și m-am executat.😃

Am folosit 7 mere golden.
Le-am curățat de coajă și le-am tăiat bucăți mărișoare…
Pe măsură ce le tăiam, le stropeam cu zeamă lămâie.
Când am terminat cu ele, le-am pus în tigaie împreună cu 3 linguri zahăr din cocos, (e puțin zahăr dar veți vedea de ce) o lingură rom, 3 lingurițe scorțișoară si o linguriță extract vanilie.
Și 20 ml apă.
Am gătit până s-au înmuiat ușor apoi am adăugat 70 ml apă amestecată cu o linguriță amidon.
Încă 7 minute să se formeze un sirop dumnezeiesc și le lăsăm la răcorit.

Topim 50 grame unt.
Facem un amestec de zahăr din cocos, scorțișoară și pesmet panko.
Începem să ungem prima foaie cu unt topit.
Deasupra ei presărăm din amestecul cu pesmet zahăr scorțișoară.
Așezăm a doua foaie.
Iar ungem, iar presărăm. Și tot așa până la ultima foaie pe care nu o ungem.
Ci așezăm merele răcorite cărora le-am adăugat și o lingură de pesmet panko când s-au răcit.

Așezăm merele pe latura lungă, rulăm întâi capetele mici, apoi rulăm grăsanul… 😀
Ungem cu puțin unt, facem mici crestături cu un cuțit, presărăm zahăr deasupra și coacem la 180.
Până este rumenit frumos.
Presărați zahăr pudră deasupra cât este cald.

Este mi-nu-nat!