La mulți ani, sărbătoriților de astăzi!
Să vă bucurați sănătoși de tot ce aveți!
Și să fiți buni și recunoscători!
La mulți ani, tata! Zeci de ani să mai fii lângă noi!
Ziua de astăzi cerea ceva dulce.
Taman bine… vine și weekendul și aveți timp să le încercați.
Merită, vă asigur.
Pentru că avem așa: aluat foietat (al meu e cumpărat dar dacă vreți vă spun cum să îl faceți în casă…) o cremă de ricotta cu coajă lămâie, afine și un crumble de nuci deasupra.
Adică tot ce poate să fie mai delicios.
Dacă v-am convins… să începem…
Cantitățile sunt pentru 2 foi de aluat… Dacă faceți numai unul, înjumătățiți-le…
Crema: 100 grame ricotta, 2 linguri miere, un gălbenuș de ou, un praf de sare, o linguriță zeamă lămâie, o lingură făină și coaja de la o lămâie netratată.
Crumble: 30 grame făină, 30 grame zahăr brun, un praf de sare, 25 grame unt rece tăiat bucăți mici, 20 grame nuci tocate.
Încingeți cuptorul la 200.
Întindeți aluatul și tăiați din el fâșii pe care le ungeți apoi cu ou bătut.
Le răsuciți (ca la saleuri) și apoi le adunați în formă de melc, cerc. 😀Ungeți cu ou si cerculețele rezultate.
Dați la rece.
Faceți crema. Și apoi crumble-ul.
Aplatizați ușor fiecare melcișor făcând o găurică unde puneți o linguriță de cremă. Apoi afine. Apoi presărați crumble.
Faceți la fel cu toate.
Coaceți pe grătarul din mijloc la 200 grade până devin aurii.
Ungeți cu miere încălzită sau cu gem caise ușor încălzit și el.
Poftă mare să aveți!
Și weekend cu bucurie!