Andreea Dutia
Chocolate coffee cake

Chocolate coffee cake

O perfecțiune de prăjitură, moale, umedă, cu aromă bogată de ciocolată și cafea… Cumva și de caramel, de la zahărul de cocos.

Aveți nevoie de:

125 grame unt topit
3 ouă
1 lingură cafea solubilă
150 grame făină
130 grame zahăr cocos
50 grame cacao
2 linguri fulgi de ciocolată
50 grame ciocolată neagră topită
1 linguriță și jumătate praf de copt
1 linguriță bicarbonat de sodiu
Un praf de sare
125 ml lapte

Încingeți întâi cuptorul la 190 grade și tapetați cu hârtie de copt o formă rotundă.
Întâi ungeți cu unt forma apoi lipiți un cerc de hârtie pe fund și alte bucăți pe laterale.
Amestecați făina cu praful de copt, cu bicarbonatul, sarea, cafeaua și cacaoa.

Amestecați untul topit cu ciocolata topită pe baie de aburi și apoi răcorită.
Apoi cu ouăle bătute și cu laptele.
Adăugați fulgii de ciocolată.

Amestecați ingredientele umede cu cele uscate și turnați amestecul în forma pregătită.

Coaceți pe grătarul din mijloc între 20-30 minute. Aveți grijă să rămână ușor umedă.
Timpul de coacere variază în funcție de dimensiunea formei și de cuptorul dvs.
Eu am folosit o formă cu diametrul de 23 cm.

Pudrați cu cacao la final sau faceți glazură de ciocolată dacă vreți.

Și închideți ochii când luați prima gură. Și țineți-i așa încă un minut după ce ați înghițit.
Și să îmi scrieți după. 😊

Enjoy!