Cam cel mai bun piept de pui dacă mă întrebați. De inspirație grecească.
Gătit așa, nu mai este fad deloc.
E plin de arome, veți vedea.
Să vă povestesc :
Am avut 6 bucăți de piept.
L-am masat cu sare, piper cu lămâie și roșii uscate cu busuioc și l-am lăsat 20 minute în pace la temperatura camerei.
Am încins tigaia mea pestriță și am pus în ea un cub unt și o lingură ulei măsline.
Am sigilat pieptul de pui (în etape, nu tot odată să nu răcesc tigaia) și l-am așezat pe o farfurie acoperit cu folie.
Am tocat 4 căței usturoi și am tăiat în jumătăți 500 grame roșii cherry.
Am pus roșiile întâi in tigaie și le-am lăsat 5 minute, cât să lase ceva zeamă. Apoi am adăugat și usturoiul, sare și piper. Și un praf de zahăr. Un sfert linguriță.
După 5-6 minute am turnat vin alb sec. 300 ml. Am lăsat să se evapore alcoolul și am adăugat 200 ml smântână de gătit cu 15 la sută grăsime. Așa-i frumos. 😃
Am gustat. Deja era excelent.
Am mai condimentat cu puțină sare și am adus și puiul în tigaie (era gros și nu îl gătisem complet), împreună cu un pumn de măsline kalamata.
Am lăsat tigaia pe foc încă 10 minute, timp în care am tocat mult busuioc și am tăiat niște feta in cuburi.
Am oprit focul și am pus busuiocul.
Feta nu am pus-o de la început… așa că am poze și cu feta și fără.
Copiii l-au mâncat cu mini farfale.
Și m-au îmbrățișat după.😀
Să îl faceți neapărat. 😍