Andreea Dutia
Creamy penne in marinara anchovy sauce
topped with white mature cheddar and mozzarella

Creamy penne in marinara anchovy sauce

topped with white mature cheddar and mozzarella

Adică tot ce poate fi mai bun pe lumea asta.
Fără niciun dubiu când vine vorba de paste știu italienii ăștia să le combine în așa fel…
Ohhh… Eu nu cunosc pe nimeni care să nu adore pastele…

Am avut timp puțin pentru gătit astăzi și o durere de braț și de cap… (nouă doză 😁)…

Nu mai făcusem nici de ceva timp paste așa că a fost exact ce trebuie.
Bucurie pe capul copiilor.
Vă zic, combinația este rai.

Am început prin a zdrobi câțiva căței de usturoi mici (vreo 4-5)…apoi i-am curățat și tocat mărunt.
Aveam niște fileuri anșoa (4 la număr) și le-am tocat și pe ele.
Am pus totul în cratiță pe foc cu o lingură ulei măsline. Când a început să sfârâie, am pus rapid puțină apă.
Nu am vrut să prăjesc.
Am lăsat să se evapore apa și am turnat în cratița mea 2 conserve pulpă de roșii. Pasata italiana.
O mână de busuioc frunze, sare, un strop zahăr, piper și o linguriță pastă de tomate.
Capac și foc mic.
Să fiarbă înăbușit și să iasă ce-i mai bun din aromele alea.
20-30 minute am lăsat eu.
Apoi l-am pasat cu blender ul.

Între timp, am ras cheddar alb maturat (70 gr) și am rupt bucăți o bilă de mozzarella în zer.
Am ras și 20 gr parmezan.

Am pus apă la fiert cu sare.
Când a dat în clocot am fiert pennele al dente bine.

Când au fost gata, le-am răsturnat în sosul de pe foc împreună cu 3 linguri din apa din oala în care au fiert.
Am pus și cheddar ul și parmezanul și am mai lăsat 2-3 minute.
Cuptorul îl aveam încins pe funcția gril.
Am așezat fâșiile de mozzarella deasupra și am dat cratița la cuptor pentru câteva minute. Cât se topește mozzarella și se rumenește ușor.

Un strop de fulgi chilli dacă vreți.

Și cu asta am spus tot.😋