Andreea Dutia
Creamy salmon
in mushroom sauce

Creamy salmon

in mushroom sauce

Peștele nostru preferat.
Delicios oricum, însă cu sos este vis.
Cina noastră de astăzi.
Nu îi mai trebuie decât o bucățică de pâine crocantă lângă sosul ăsta fain.

Cum am făcut?
Păi cum fac de obicei…mângâi fileurile cu puțină sare, piper și acum și boia dulce și puțin usturoi pudră.
Las somonul în pace circa 20 minute să ajungă la temperatura camerei.
Între timp tai ciuperci. Felii.
Nu știu câte. Estimez 3-400 grame.😃
Gătesc somonul (aproape complet) în puțin ulei susan pe toate părțile și apoi îl scot și îl țin la cald.
Zdrobesc și toc 2 căței usturoi.
În aceeași tigaie în care am rumenit somonul pun un cub mic de unt și apoi ciupercile.
Sare, piper, puțină coaja lămâie.
Las 10 – 15 minute și pun și usturoiul.
Mai las să scadă toată zeama lăsată de ciuperci și vin repede cu 100 ml vin alb sec.
Las să se evapore alcoolul circa 5 minute, apoi gust și adaug puțină sare și 200 ml smântână dulce de gătit.
Las să scadă puțin și gust din nou.
Mi s-a părut oportun să adaug niște zeamă de lămâie.
Am făcut bine. A înviorat sosul.

Somonul înapoi în tigaie să se cunoască cu sosul. Încă 6-7 minute împreună.
Oprim focul și presărăm fâșii de busuioc proaspăt și pătrunjel creț tocat.
Pâinica de care vă ziceam… 😀
Sau ce vreți voi lângă.
E tare bun.