Din nou, peștele nostru preferat, gătit exact așa cum ne place mai mult.
Din ultima vacanță m-am întors cu frumusețe de roșii uscate la soare (la punguțe, nu în ulei) așa că trebuia musai să le bag în seamă.
Am păstrat fileurile de somon o noapte la frigider după ce le-am masat cu sare, piper cu usturoi, roșii uscate cu busuioc și un strop ulei măsline.
A doua zi le-am lăsat 30-40 minute să ajungă mai aproape de temperatura camerei și să se pregătească pentru ce le așteaptă.
Le-am fript în tigaia mea pestriță în puțin ulei măsline.
Apoi le-am scos și ținut la cald.
Acoperite.
Mi-am tăiat fâșii roșiile uscate, am zdrobit 3 căței usturoi și mi-am tocat și niște frunze de busuioc în fâșii.
Am încins aceeași tigaie (am șters-o puțin) și am pus un cub de unt.
Usturoiul când s-a topit untul, apoi un pahar mare, dar mare… 😀de vin alb sec.
Când s-a evaporat alcoolul am adăugat roșiile uscate.
Am condimentat cu sare, piper și am adăugat apă (200ml) în care am dizolvat un cub bio de legume.
Am lăsat să scadă puțin și am venit cu spanac baby. 500 grame.
Când s-a înmuiat spanacul am turnat smântână dulce de gătit. 250 ml.
Am mai gustat, condimentat, adăugat puțină zeamă lămâie și lăsat puțin să se îngroașe sosul și să se contopească aromele.
A venit rândul somnului să intre în joc (în sos)…😋
Încă 5 minute și asta a fost.
Oprim focul, presărăm busuioc și savurăm.
Noi cu un orez sălbatic.
Voi cu ce doriți.
😃