Cartofi dulci.
Dacă îi coaceți la temperatură mare (250) și îi țineți în cuptor până începe să curgă din ei se întâmplă ceva magic.
Coaja se usucă și se desprinde de pulpă iar miezul, o, Doamne, miezul se caramelizează într-un așa fel încât zici că mănânci hrană de zei.
Astfel încât doar un strop de unt îi face perfecți.
Eu am pus și un sos de iaurt cu puțină zeamă lămâie, sare și piper lângă și am presărat și fistic.
Nu știu cum să vă spun dar felul în care ies cartofii făcuți așa e divin.
Nu se murdărește nimic, nu trebuie să faceți niciun efort.
Doar să aveți răbdare.
Și să lăsați cuptorul să își facă treaba.
Luați cartofii, înțepați-i cu o furculiță și așezați-i într-o tavă pe hârtie de copt (atenție, rezistentă la temperaturi înalte, altfel se va arde ușor).
Cuptorul să fie bine încins la 250.
Îi lăsați o oră cel puțin, îi mai întoarceți din când în când.
Veți știi când sunt gata, credeți-mă.
Când îi scoateți, îi tăiați ușor cu un cuțit (merge și o furculiță) și repede o fâșie de unt în interior.
De aici voi alegeți cu ce îi mâncați.
Eu atât vă spun: am mâncat și pielea.
Ah, cum e și pielea lor…
Atât am avut de spus.
Cu drag!