Da, divini.
Sunt făcuți în aceeași zi cu cei cu oțet și sare. De curând.
În mod normal, nu i-aș fi postat atât de repede dar la gravide și copii sunt sensibilă.
Mi-ați cerut mulți rețeta de când am rotit un cartofior în story… Simpatice tare au fost câteva graviduțe care m-au rugat să “am milă”.
Așadar astăzi cartofii wedges (noi) pentru că știu cum este cu poftele.
Cartofi noi, ideal de aceeași dimensiune, dar nu-i problemă dacă nu.
Îi spălați bine și păstrați coaja.
Îi tăiați pe jumătate, apoi iar pe jumătate și iar.
Dintr-un cartof obțineți 8 wedges.
Îi puneți în oală cu apă rece și cu o lingură sare.
Când dă apa în clocot vă uitați la ceas și lăsați 3-4 minute. Eu am lăsat 5 și a fost puțin cam mult.
Îi scurgeți și lăsați în sită minim 20 minute. Să se răcească bine.
Între timp faceți un amestec din 3 linguri ulei măsline, o linguriță de sare, una de piper, una de boia dulce, una de usturoi pudră, una de busuioc uscat, una de oregano. Și chilli puteți dacă vreți și mai picanți să fie.
Turnați acest amestec peste cartofi și cu grijă amestecați.
Presărați și niște parmezan ras dar acum nu mai amestecați prea mult. Să nu se amestece cu restul de condimente. Să rămână la suprafață.
Puneți-i în tavă largă, cu spații între ei. E important să aibă spațiu să nu se aburească unul de la altul. Vrem crustă crocantă, da?
Coaceți în cuptorul deja încins la 200 aproximativ 35-40 minute.
Întoarcem după 15 minute.
Timpul diferă în funcție de cât de mari sunt bucățile voastre. De cât de mari au fost cartofii.
V-aș zice să faceți sos.
Eu am făcut, dar jumătate i-am mâncat goi. Nici nu e greu de imaginat.
Da, chiar sunt cei mai buni wedges.
Faceți, da?
V-am pupat!