Pate de post (dacă nu sigilăm cu unt topit) din linte și nuci ușor rumenite
O rețetă simplă dar delicioasă.
Uitați cum am făcut.
Eu am folosit linte de la conservă dar dacă aveți mai mult timp, folosiți uscată și o fierbeți voi.
2 conserve am avut și le-am pus la scurs păstrând 100 ml de zeamă.
Am tocat 2 cepe mici albe și am zdrobit și tocat 4 căței de usturoi.
Am pus o linguriță ulei de măsline în tigaie și am adus și ceapa peste.
Am lăsat doar să se înmoaie și am adăugat imediat zeama păstrată de la linte. Și usturoiul tocat.
Când a scăzut lichidul eu am mai adăugat 50 ml apă fiartă cu sare și o jumătate de cub bio de legume și piper.
Am lăsat să scadă din nou și când s-a întâmplat asta, am adăugat și lintea.
Am amestecat să nu se lipească preț de 2-3 minute.
Am oprit focul și am lăsat să se răcorească.
Am pus 120 grame de nuci în altă tigaie și la foc mic, le-am rumenit ușor.
Le-am pus în vasul robotului împreună cu încă 30 grame nuci neprăjite.
Le-am pasat bine.
Peste lintea răcorită am adăugat o linguriță oțet de mere și 2 lingurițe zeamă de lămâie.
Am pus conținutul în vasul robotului peste nucile pasate și am dat din nou drumul.
În ultima poză vedeți cum a ieșit.
Am gustat, era perfect.
L-am pus în 2 boluri.
Am topit unt și am turnat deasupra fiecărui bol.
Dacă țineți post omiteți etapa asta și ca să nu se usuce, puneți folie alimentară.
Sau folosiți unt de cocos.
Am dat la rece.
Între timp am prăjit felii de baghete variate și am adus pe masă și dulceață de roșii.
A fost excepțional.
Nici nu zici că mănânci linte.
Un gust vag dulceag, acrișor, minunat de la nuci.
Neapărat să faceți, doar ce aveți de pierdut?
Cu drag!