Roșii umplute cu mei.
Au ieșit delicioase și vă rog să le dați o șansă.
Faptul că am combinat meiul cu pulpa de la roșii (ce am scobit) a fost covârșitor pentru rezultatul delicios.
Hai să vă povestesc.
Am luat roșii variate, aproximativ de aceeași mărime și am căutat să le iau în așa fel încât să stea drepte.
Le-am tăiat capacul, le-am scobit și am pus pulpa într-un castron.
Iar pe roșii le-am pus cu scobitura în jos pe un tocător, să se scurgă și ce rest de zeamă au mai avut.
Pulpa de roșii am tocat-o și am pus-o într-o tigaie cu puțină sare și o linguriță ulei de măsline să scadă.
După vreo 7 minute am adăugat 2 căței de usturoi dați pe răzătoarea fină.
Am lăsat 10 minute și am venit și cu 2 morcovi dați pe răzătoare. Am mai lăsat câteva minute, am potrivit de sare și piper și am dat deoparte.
Între timp (cât scădeau roșiile) am fiert meiul 200 grame în apă multă cu sare, ca pe paste.
L-am scurs.
L-am amestecat cu compoziția de roșii și morcovi.
Am așezat roșiile în tavă.
Le-am umplut, apoi am presărat pesmet panko și muguri de pin.
Am pus capacul fiecărei roșii.
Am stropit cu ulei măsline.
Am turnat în tavă puțină pulpă de roșii. Pasata. Amestecată cu 3 linguri apă și cu sare.
Sigur că puteți pune și ceva brânză în compoziție, poate niște parmezan sau mozzarella sau cheddar.
Eu am ales să nu.
L-am vrut vegetarian.
Am dat la cuptor la 200 grade.
Căldură sus jos.
La un moment dat am scos capacele roșiilor să se rumenească și pesmetul cu mugurii de pin.
Apoi le-am pus la loc.
Senzaționale, parol!
Ceapă verde deasupra… Și dacă vreți și pătrunjel. Eu n-am vrut decât ceapă.
Doamne, bune au fost!