Andreea Dutia
Mushroom salad sandwich

Mushroom salad sandwich

Ciuperci cu usturoi, castraveți murați și maioneză de post.

V-am zis acum ceva timp că am poftă de așa ceva.
Și cred că v-am mai zis că ai mei făceau salata asta, împreună cu cea de vinete sau de conopidă de revelion.
Și eu numai asta mâncam.
Ce friptură, ce sarmale…?.
Eram așa fericită cu ciupercile și vinetele mele.

De data asta am făcut-o de post.

Am cumpărat ciuperci și le-am tăiat destul de mare.
Am vrut textură plus că mărturisesc nu aveam răbdare de poftă ce îmi era.
Le-am gătit împreună cu 4 căței de usturoi zdrobiți și tocați și ei în tigaie doar cu sare și zeama lor.
Până a secat tot lichidul.

Când au fost răcorite le-am amestecat cu 70 grame maioneză de post de la borcan pe care am mixat-o încă o dată cu o linguriță zeamă de lămâie și un pumn de pufuleți, 5 castraveți murați tocați, sare, piper și câteva frunze de busuioc pitic. Și mărar.
Am lăsat 20 minute să se contopească bine aromele.

Am avut pâine cu cartofi adusă de la Brașov.
Am tăiat felii groase (îmi era și foame și poftă) și am pus bunătatea de salată între ele.
Am stropit cu ulei de măsline și 15 minute abia am respirat.

Mi s-a părut cea mai bună salată de ciuperci!
😃

Onomastică minunată tuturor celor care mâine se sărbătoresc!

Este dezlegare la pește și mâine vă dau o rețetă de somon pe cât de simplu de făcut, pe atât de bun. 😊