Andreea Dutia
Onion buttery spinach quiche

Onion buttery spinach quiche

Da, un quiche delicios. Cu aluat diferit, știți deja că așa îl fac eu.
Aluat de pizza cu mai puține calorii, întins relativ subțire. Rețeta aluatului în postarea de ieri cu mențiunea că înlocuim laptele cu apă.
Savoarea vine din umplutură.

Ceapă (2 bucăți tăiată solzi) gătită încet în tigaie în unt și apoi scoasă.

Spanac frunze (congelat am avut eu și așa l-am pus în tigaie) gătit cu usturoi, sare și puțin unt până scade toată zeama lăsată. 250 grame.

Brânză mozzarella rasă împreună cu puțină brânză gruyere și puțin cașcaval afumat. Cam 150 grame în total. Proporții egale.

Și începem asamblarea:
Încingem cuptorul la 180.
Ungem o tavă (cu inel detașabil a mea) cu unt și întindem blatul.
Îl coacem singur pentru 15 minute acoperit cu hârtie de copt peste care am așezat greutate (boabe de fasole, monede etc)..
Îl scoatem, îl lăsăm puțin să se răcorească, apoi așezăm ceapa deasupra.

Peste ceapă punem spanacul, apoi brânzeturile amestecate și la final 2 ouă bătute cu 150 ml smântână de gătit. Sare, piper, nucșoară.
Coacem până se rumenește frumos deasupra.
Mâncăm cu poftă cu puțină smântână amestecată cu zeamă lămâie sau cu iaurt grecesc amestecat cu un strop lămâie.
Și cu bucurie!

La mulți ani! 😊🙏